Numărul cazurilor de bullying din școli a crescut cu aproape o treime

Foto Salvati Copiii 2

Conform datelor oficiale prezentate de Salvați Copiii, în sistemul de educație a fost înregistrată o creștere cu aproape o treime a situațiilor de bullying sesizate, în anul școlar 2021-2022, prin comparație cu anul școlar anterior (10.971 de situații de bullying constatate, față de 7.715). În realitate însă, fenomenul este mult mai grav: analiza recentă a Organizației Salvați Copiii (finalul anului 2022) arată că  bullying-ul în școală ori în clasă și perpetuarea lui în mediul online afectează emoțional, an de an, sute de mii de elevi care devin victime ale situațiilor de violență fizică și de amenințare sau ale mesajelor umilitoare transmise online (49%), asistă în calitate de martori (82%) sau recunosc că au comis ei înșiși astfel de fapte (27%).

Organizația Salvați Copiii consideră grupurile de acțiune anti-bullying cea mai bună cale de limitare a fenomenului de violență dintre elevi în spațiile școlare și solicită Ministerului Educației o evaluare a stadiului implementării Normelor metodologice privind constituirea acestor grupuri și elaborarea unei strategii naționale de respectare întocmai a dispozițiilor legale.

Faptele de bullying se petrec pe fondul lipsei de interes din partea sistemului de educație de a elabora o strategie și un plan de acțiune de prevenire și combatere a bullying-ului și cyberbullying-ului, pornind de la reglementările legale în vigoare privind acest fenomen aflat într-o progresie îngrijorătoare. În 27 mai 2020, prin ordin de ministru, propunerile Salvați Copiii România privind prevenirea și reducerea fenomenului de bullying în școli au fost incluse în Normele metodologice de aplicare a Legii împotriva violenței psihologice bullying (Ordin nr. 4.343/2020). Acestea au preluat mecanismul de intervenție conceput integral de Salvați Copiii și testat în zeci de unități școlare. Obiectivul esențial al acelor dispoziții legale este de a crea un climat sigur și pozitiv în fiecare unitate de învățământ preuniversitar, astfel încât dreptul la educație al elevilor să fie respectat prin asigurarea unei stări de bine tuturor elevilor.

Astfel, în fiecare școală/liceu trebuie înființat un grup de acțiune anti-bullying din care vor face parte directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor și reprezentanți ai părinților. Rolul acestui grup este de a preveni, de a identifica și soluționa situații de bullying între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice. În școlile în care există grup de acțiune anti-bullying și este funcțional, se observă o îmbunătățire a climatului educațional, care se traduce într-o mai bună colaborare a cadrelor didactice cu părinții, astfel elevii primesc același mesaj la școală și acasă. Se simt sprijiniți pentru a deveni mai toleranți și se îndreaptă cu mai mare încredere către adulți atunci când întâmpină situații dificile.

”Ignorarea de către consiliile de administrație ale școlilor a legii care oferă școlilor o soluție pentru a preveni bullying-ul înseamnă, de fapt, să accepți că siguranța fizică și emoțională a elevilor care depind de tine le va fi amenințată. Întreg procesul educațional, relațiile dintre elevi și cadrele didactice și dorința de a veni la școală vor fi afectate, cu costuri pe care tot elevii le vor plăti, acum sau mai târziu. Pentru a determina școlile și liceele să-și creeze aceste mecanisme, Ministerul Educației și inspectoratele școlare au o mare responsabilitate, iar Salvați Copiii își va oferi, fără îndoială, sprijinul metodologic, așa cum am procedat și în cazul celor peste 80 de școli”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Intervenția Salvați Copiii

În anul 2022, în cadrul programului „Școli fără bullying”, Salvați Copiii a organizat sesiuni de informare și pregătire pentru 800 de cadre didactice din 138 de școli pentru aplicarea de metode educaționale bazate pe disciplină pozitivă și implementarea normelor metodologice anti-bullying. În aceste activități de informare și prevenire, au fost implicați 947 de părinți și 5.626 de copii (din care aproape 800 au devenit ambasadori anti-bullying în școlile lor). Astfel, Salvați Copiii a facilitat constituirea și funcționarea grupului de acțiune anti-bullying în 80 de școli partenere, în alte 58 grupul fiind în curs de constituire (www.scolifarabullying.ro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 5 =