Noi cazuri de COVID-19 în şcolile din Caraş-Severin

49628500797 319eb4d459 k 1500x1000 1

În urma şedinţei de astăzi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin pentru analizarea evoluţiei situaţiei epidemiologice în cadrul unităţilor de învăţământ din judeţul nostru, s-a luat decizia de suspendare a cursurilor unei grupe de studiu a unei clase din cadrul Liceului Teoretic ”Traian Vuia” Reșița, pe o perioadă de 14 zile. Astfel, începând de mâine, 25 septembrie, elevii vor urma cursurile online, iar unitatea şcolară îşi menţine Scenariul II (galben) de funcţionare.

De asemenea, s-a aprobat propunerea de suspendare a cursurilor unei clase din cadrul Colegiului Tehnic Reșița pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 25.09.2020, conform Hotărârii nr. 62/24.09.2020 a Consiliului de Administrație al Colegiului Tehnic Reșița și cea de menținere a scenariului 1 – verde de funcționare a unității de învățâmânt.

Prefectul Cristian Gâfu a cerut tuturor membrilor CJSU să fie responsabili şi să transmită mesaje ferme în teritoriu, despre gravitatea situaţiei epidemiologice din judeţul nostru şi a anunţat că va verifica personal dacă aceste acţiuni vor fi puse în aplicare.

Prefectul a reiterat încă o dată importanţa responsabilizării părinţilor şi a elevilor, care după orele de curs nu respectă măsurile de distanţare fizică, punând astfel în pericol atât sănătatea cadrelor didactice şi a personalului auxiliar din unităţile de învăţământ, cât şi pe cea a colegilor şi a familiilor lor. Cristian Gâfu a apreciat că dacă elevii şi părinţii nu vor deveni mai responsabili, se va ajunge în situaţia în care toate unităţile de învăţământ să funcţioneze în scenariul roşu şi acest lucru nu ar fi deloc benefic pentru dezvoltarea educaţională a elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 1 =