Neatenţia la volan a băgat în spital două persoane

ambulanţă

Pe parcursul zilei de astăzi, 7 iulie, pe drumurile din Caraş-Severin s-au produs două accidente rutiere în urma cărora două persoane au fost rănite şi transportate la spital. Primul eveniment rutier s-a petrecut în jurul orei 14.32, în apropiere de localitatea Soceni. Şoferul unui autoturism în vârstă de 62 de ani, a prierdut controlul direcției de deplasare, la ieșirea dintr-o curbă, intrând în coliziune cu un autoturism de pe celălalt sens, condus regulamentar de un bărbat de 47 de ani, din județul Timiș.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a pasagerei dreapta, din cel de-al doilea autoturism, o femeie de 65 de ani, care a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

„Tot astăzi, la ora 14.37, pe DN 58B, în apropiere de Bocșa, un alt conducător auto nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers și intrând în coliziune frontală cu un deal din stâncă”, spune Dinu Nicorici, Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

În urma accidentului, un minor de nouă ani, pasager pe bancheta din spate a mașinii a fost transportat la spital. Poliţiştii spun că în ambele cazuri, se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.