Muzeul din Caransebeş a început omagierea personalităţilor din Banatul Montan

fulop miller

În cadrul proiectului cultural-educaţional de a prezenta, lunar, câte o personalitate din zona Banatului Montan, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din municipiu, în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“, Forumul Democratic al Germanilor Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, a organizat miercuri, 17 martie, la muzeul caransebeşean, o manifestare dedicată scriitorului şi sociologului René Fülöp Miller, care a văzut lumina zilei în cel de al doilea municipiu al judeţului şi de la a cărui naştere s-au împlinit 130 de ani.

Pe lângă managerul muzeului, Dacian Rancu, la acţiune au mai participat Cornel Galescu, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla, preşedintele Formului Democratic al Germanilor din judeţ, istoricul şi scriitorul caransebeşean Constantin Brătescu, Ioan Cojocariu, managerul Casei de Cultură „George Suru“, Casian Ruşeţ, secretarul eparhial al Episcopiei Caransebeşului, precum şi editorul şi criticul literar reşiţean Gheorghe Jurma.

„Mă simt onorat că pot participa la un eveniment cultural de asemenea anvergură şi vreau să subliniez faptul că este o onoare pentru noi, instituţia Consiliului Judeţean, să susţinem omagierea unei personalităţi de talia lui René Fülöp Miller. Pentru noi, pentru caransebeşeni, este o mândrie să ştim că un om care se pregătise iniţial în domeniul chimiei s-a format ca scriitor şi sociolog, şi chiar scenarist, din câte ştiu, şi consider că este obligaţia noastră să nu uităm nimic din ceea ce face parte din patrimoniul cultural al acestui judeţ“, a spus Cornel Galescu, consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean, Romeo Dunca.

Constantin Brătescu a afirmat că, din păcate, René Fülöp Miller este o personalitate astăzi uitată pe nedrept, inclusiv de caransebeşeni, el fiind omagiat cândva, pe o filieră cu adevărat cărturărească, de către membrii familiei Boşcaiu, în revista „Limbă, literatură şi folclor“, de la Reşiţa. În discursul său, Constantin Brătescu a pus accentul pe nucleul familiei Müller, din Caransebeş, din care provenea şi René Fülöp Miller, una cu adânci rădăcini în istoria culturală a acestor locuri, el fiind fiul cunoscutului farmacist Philipp Iakob Müller.

La rândul său, Erwin Josef Ţigla a evidenţiat faptul că etnia germană din Caraş-Severin a ţinut să-l onoreze pe René Fülöp Miller printr-un plic ocazional, cu o ştampilă filatelică specială, care a fost aprobată de Federaţia Filatelică din România şi de Poşta Română, întreaga corespondenţă care a plecat în data de 17 martie din Caransebeş fiind obliterată cu ştampila respectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − three =