Ministrul, scaiul și râia căprească

De trei luni și ceva, miniștrii Guvernului Orban nu fac altceva decât să apară la televizor, la radio, în ziarele online și pe platformele de socializare. Unii zâmbăreți, amabili și afabili, alții încruntați și gânditori. Și pe unii, și pe alții îi mână de la spate poveștile de adormit copiii, despre grija față de țară și de popor. Se dau neprihăniți, fecioare din basmele lui Ispirescu. Unii cu mâna în portofelul doldora, alții cu gândul la vremurile în care tăiau și spânzurau. Imagine ce tinde să devină obișnuită în România de astăzi.

Nu știu cât trudește un ministru la locul de muncă, indiferent de resortul pe care îl conduce, de capacitatea intelectuală și, nu în ultimul rând, de dorința lui de a face bine. Și nici câte aprecieri sau înjurături contabilizează într-o lună lucrătoare. Nu despre asta aș vrea să vorbesc, ci despre timpul petrecut de el pe rețelele de socializare. La serviciu ori în timpul său liber. Cât de mult este de preocupat de imaginea sa. Unii sunt cu comentariile, alții cu like-urile și distribuirile. Dar nu lipsesc nici narcisiștii care plătesc să dea bine pe sticlă sau în clipurile și fotografiile postate pe internet. Sunt prezenți ore în șir în fiecare zi. Ba, cândva, un membru al guvernului, nu spun cine, a transmis în direct, cu telefonul, ședința de guvern. Mă îndoiesc că e treaba unui ministru să se contreze pe Facebook cu toți cei care nu sunt de acord cu politica liberală ori să facă pe cameramanul la o ședință în care se adoptă într-o singură noapte 25 de ordonanțe, una mai urgentă decât alta. Mă îndoiesc ca în fișa postului să fie trecute astfel de îndeletniciri domestice, chiar și plecând de la realitatea că și ministrul e și el tot un muritor de rând, vremelnic pus să conducă țara.

Și totuși, domnul ministru e moț prezent peste tot și se ține de site-urile de socializare ca scaiul de oaie și ca râia căprească din Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă.