Milioane de euro pentru proiecte destinate sistemului medical

spital 5

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului – Condiţiile specifice de accesare a fondurilor pentru „Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19”. Este apelul de proiecte în cadrul căruia se va finanța procurarea de echipamente medicale şi de protecție destinate personalului medical care tratează pacienții COVID-19.

„În cursul zilei de astăzi am transmis tuturor potențialilor beneficiari de astfel de proiecte, respectiv unitătilor administrativ – teritoriale, spitalelor şi instituţiilor din județ, solicitarea de a demara pregătirea proiectelor ce pot fi depuse începând cu 15 mai 2020. Menţionăm că oficialii Ministerului Fondurilor Europene au anunţat că specialiştii din minister vor sprijini spitalele în clarificarea problemelor legate de întocmirea proiectelor”, ne-a informat Cristian Gâfu, prefectul judeţului Caraş-Severin.

Principalele tipuri de acţiuni avute în vedere în cadrul apelului de proiecte sunt: Dotarea unităților sanitare publice cu echipamente și aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare și suport triaj, necesare pentru tratamentul pacienților infectaţi COVID-19 și pentru gestionarea situației de urgență provocată de criza COVID-19 la nivelul unităților sanitare publice.

Dar şi crearea unor capabilități medicale mobile/formațiuni medicale mobile de diagnostic și tratament utilizate în combaterea raspândirii COVID-19/spitale modulare rol 1,2,3/containere de logistică medicală. Un alt tip de proiect este acela cu privire la dotarea centrelor sociale rezidențiale pentru categorii vulnerabile (persoane vârstnice/persoane cu dizabilități/copii, etc.)din subordinea unităților administrativ teritoriale locale și județene, cu echipamente de protecție a personalului în special( combinezoane, măști de protecție, biocide, etc.)

Pot depune proiecte atât individual cât și în parteneriat următoarele entități: proiecte de tip A: spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul COVID-19 conform Anexei II a OMS nr.533/29.03.2020 cu modificările și completările ulterioare. Alte unități sanitare publice cu personalitate juridică în care sunt tratate cazuri de infecţie cu COVID-19; Ministerul Sănătățiii/alte autorități publice centrale sau locale care au derulat/derulează achiziții în beneficiul unor unități sanitare publice eligibile.

Pentru proiectele de tip B, solicitantul eligibil este Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar pentru proiecte de tip C, solicitanții eligibili sunt autoritățile publice centrale/județene/locale care au derulat/derulează achiziții în beneficiul unor centre rezidențiale în subordine.

Valoarea maximă eligibilă a fiecărui proiect este de 49 milioane de euro, cu o finanțare de 100% din program, cu condiția respectării eligibilității costurilor.