Magica a transferat trei jucători de la Oţelu Roşu

magica 2

Echipa suporterilor din Balta Sărată, Magica Caransebeş, a început pregătirile în vederea reluării Campionatului Ligii a IV-a, deocamdată cu antrenamente de acomodare la efort, după care intensitatea acestora va creşte treptat, pentru ca, la sfârşitul perioadei, băieţii antrenaţi de Sorin Costachi să susţină şi câteva meciuri amicale.

Conducerea clubului ne-a informat că, până acum, la lot au fost transferaţi trei jucători de la Şoimii Oţelu Roşu, respectiv atacantul Dorin Nedelcea, mijlocaşul central Gianin Anghel şi fundaşul central Georgian Dănciulescu.

„Până la reluarea campionatului, intenţionăm să mai facem maximum trei transferuri – un vârf şi doi jucători de bandă, unul pe stânga şi unul pe dreapta –, pentru a ne întări lotul. Între timp, am demarat şi demersurile pentru schimbarea statutului Asociaţiei Sportive Magica Caransebeş în Club Sportiv, dar şi pentru schimbarea numelui, în Mundus Atletic Balta Sărată, aşa cum se numea echipa acum 100 de ani”, ne-a spus directorul sportiv Silviu Neghină.