La Slatina-Timiș se construiește cu bani europeni un centru social de zi pentru persoane vârstnice

slatina

În această perioadă, la Slatina-Timiș se lucrează la amenajarea unui centru social de zi pentru persoane vârstnice, finanțat cu fonduri europene, pe Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Regio-POR în Regiunea Vest.

„Clădirea va fi modernizată energetic, elementele de construcție vor fi izolate termic și vor avea loc intervenții asupra instalațiilor. Tot în cadrul proiectului, centrul de zi va fi dotat cu echipamentele necesare pentru desfășurarea activității. Înființarea centrului social de zi va avea loc în clădirea modernizată și extinsă, prin licențierea acestui centru Compartimentului de Asistența Socială și Medical Comunitară aflat în subordinea primarului comunei Slatina-Timiș. În prezent, Primaria comunei, prin Compartimentul Asistența Socială și Medical Comunitară este acreditat ca furnizor de servicii sociale prin Decizia nr. 4122/28.11.2018, emisa de către Ministerul Muncii si Justiției Sociale“, declară reprezentanții ADR Vest.

Investiția totală este de 1,47 milioane de lei, din care 1,44 milioane sunt bani nerambursabili, iar beneficiarul este Primaria Slatina-Timiș. Termenul de implementare a proiectului este 31 august 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 12 =