La Constantin Daicoviciu, PNL s-a aliat cu PRO România și acum comuna are un nou viceprimar

primaria constantin daicoviciu

Petru Cărăbaș este noul viceprimar al comunei Constantin Daicoviciu. El a fost ales pe listele Partidului Național Liberal și a primit votul consilierilor locali de la PRO România pentru a obține 50 la sută din voturi.

Iată comunicatul de presă transmis de PNL Caraș-Severin: “Astăzi a avut loc ședința Consiliului Local al comunei Constantin Daicoviciu pentru alegerea noului viceprimar, decizie tărăgănată de primarul PSD de la alegeri până în prezent, sfidând jumătate de an atât legea, cât și opțiunile alegătorilor.

Cu toată opoziția acestuia, majoritatea formată din șase consilieri locali a votat astăzi ce prevede legea și ce este normal pentru o localitate, ceilalți aleși locali PSD alegând să boicoteze ședința, iar consilierul PMP să se abțină de la vot. Astfel, s-a votat Petru Cărăbaș – consilier local PNL, ca nou viceprimar al comunei, fiind singura propunere făcută în plenul Consiliului Local.

După alte șase luni de dezastru în administrația publică locală, o nouă majoritate la Constantin Daicoviciu formată din PNL și PRO România va opri abuzurile primarului Daniel Boambeș – PSD, care încă dovedește lună de lună faptul că își tratează comuna ca pe propria lui moșie”, a transmis Departamentul de Comunicare al PNL Caraș-Severin.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 − 3 =