Klaus Iohannis prelungeşte Starea de urgenţă cu încă o lună!

stare urgenta

După o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea crizei COVID-19, președintele Klaus Iohannis a declarat luni că va prelungi Starea de urgență pentru încă o lună.

„La noi, creșterea numărului de persoane afectate de epidemia de COVID-19 nu a fost așa de mare cum a fost în țări precum Italia sau Spania. Acest lucru vine din faptul că noi am luat din timp măsuri foarte ferme. Nu este însă momentul să ne relaxăm, să nu mai respectăm măsurile. Toți specialiștii spun că dacă respectăm indicațiile este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm este posibil să ajungem în scenarii precum cele din țările menționate. Nu suntem încă la vârful epidemiei. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile. Trăgând linie, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea Stării de urgență cu încă o lună. E absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control. În această săptămână vom elabora textul decretului”, a spus preşedintele Klaus Iohannis în declaraţia de presă.