Între kemalism și neo-osmanism

Mario Balint

La exact 100 de ani de la întemeierea Republicii Turce moderne, viitorul acestui imperiu modern se află între kemalism şi neo-osmanism, un echilibru fabulos, oriental desăvîrşit, jonglat de “sultanul” Erdogan incert, la limită, într-un al doilea tur de scrutin. Ridicat din cartierul Üsküdar din Istanbul – unde îşi are domiciliul şi unde şi-a început cariera politică fulminantă, ca primar al metropolei de pe malurile Bosforului -, “înotînd pur şi simplu într-o mare de oameni”, cum splendid remarca Nicu Popescu, trimisul RRA la Istanbul, în relatarea jurnalului orei 13:00, Recep Tayyip Erdogan, în vîrstă de 69 de ani, conduce Turcia din 2003, de cînd a devenit prim-ministru.

La început a fost văzut ca un democrat islamist care a promis că va face din țara predominant musulmană și membru NATO o punte între lumea musulmană și Occident, scrie New York Times. Timp de două decenii, Erdogan a păstrat echilibrul, în primul rînd în interiorul ţării, cu o presiune suplimentară pe populaţia kurdă. Dar a dezamorsat situaţii precum cea din 1980, cînd după o guvernare de dreapta, anti-socială şi coruptă, care a decimat pătura mică şi mijlocie de comercianţi şi a scăpat inflaţia de sub control, la 12 septembrie 1980, Generalul Kenan Evren a dat o lovitură de stat, a desfiinţat partidele politice şi Constituţia din 1961, a luat măsuri radicale de reformă economică şi în justiţie şi a redresat situaţia ţării care astăzi este cea mai puternică economie de la Marea Neagră!

Fatalismul islamic face ca sistematic şi ciclic situaţia economică a Turciei să se deterioreze. Astfel că, în fruntea preocupărilor alegătorilor turci s-a aflat criza economică, avînd în vedere că inflația le-a erodat puternic puterea de cumpărare. Guvernul a fost, de asemenea, criticat pentru răspunsul său inițial lent la cutremurele catastrofale din februarie, care au provocat moartea a peste 50.000 de oameni. Dezastrul natural a ridicat semne de întrebare cu privire la asumarea responsabilităţii de către guvern, parțial, pentru o serie de proiecte de construcție necorespunzătoare în toată țara în ultimii ani, care au contribuit la numărul mare de morți.

Din punct de vedere geopolitic, sub conducerea lui Erdogan, Turcia şi-a afirmat puterea militară în Orientul Mijlociu şi nu numai, lansînd patru incursiuni în Syria, desfăşurînd o ofensivă împotriva militanţilor kurzi în interiorul Iraqului şi trimiţînd sprijin militar în Lybia şi Azerbaidjan. De asemenea, Turcia a avut o serie de ciocniri diplomatice cu puterile regionale Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Israel, precum şi o confruntare cu Grecia şi Cipru în legătură cu graniţele maritime din estul Mediteranei, pînă cînd a schimbat direcţia în urmă cu doi ani şi a căutat o apropiere cu unii dintre rivalii săi. Turcia este un jucător important în regiune şi în conflictul din Ukraina.

60 de milioane de electori erau aşteptaţi la urne. Restul de cîteva milioane sînt peste hotare, dintre care 1,7 au votat prin poştă.

Aşa, ca pentru cei 100 de ani de Turcie Modernă, alegerile prezidenţiale sînt considerate deosebite, în special în context intern şi internaţional, fie şi numai dacă ne gîndim la războiul din Ukraina. Mai ales că Turcia este o republică prezidenţială, un regim instaurat de Erdogan după tentativa de lovitură de stat împotriva sa, eşuată, în 2016!

Ambele alegeri, pentru preşedinţie şi pentru cele 600 de locuri din parlament, au avut loc în condiţii economice dificile faţă de acum cîţiva ani. După doi ani de pandemie – care a afectat, spre exemplu, foarte serios turismul -, Turcia a avut de suferit enorm după cutremurul din februarie, soldat cu zeci de mii de morţi şi pagube estimate la peste 100 de miliarde de dolari, inflaţia a atins 88% în octombrie 2022 şi lira s-a prăbuşit.

În primul deceniu al guvernării sale de 20 de ani, Recep Tayyip Erdoğan a condus un boom economic – ce se datorează în parte producătorilor şi exportatorilor din regiunile conservatoare din Anatolia, care au sprijinit Partidul aflat la guvernare – transformînd Turcia în una dintre pieţele emergente de urmărit. Creşterea robustă – cu o medie anuală de peste 7% între 2002 şi 2007 – a fost cîndva cel mai mare motiv de laudă al lui Erdogan.

În cel de-al doilea deceniu al cîrmuirii sale, povestea s-a schimbat: în timp ce preşedintele a preluat controlul absolut asupra politicii monetare şi a insistat asupra teoriei sale conform căreia ratele ridicate ale dobînzilor provoacă inflaţie, preţurile au scăpat de sub control, iar dezbaterile pe tema costului alimentelor de bază, de la ceapă la castraveţi, au figurat în fruntea agendei în perioada premergătoare alegerilor din 14 mai.

Economia turcă are în continuare atuuri importante – inclusiv industrii de producţie puternice, de la automobile la haine, un acord de uniune vamală cu UE şi o locaţie geografică ideală pentru aprovizionarea pieţelor din Europa, Orientul Mijlociu şi din afara acestora.

Datele conturează, însă, o imagine sumbră. Potrivit Institutului turc de statistică, inflaţia anuală a ţării s-a situat la puţin sub 44% pentru luna aprilie, deşi ENAGrup, o organizaţie independentă de cercetare, a estimat că rata reală a fost de peste două ori mai mare, de 105%. Un economist turc, ce a făcut parte din Consiliul de administraţie al Fed, banca centrală americană, consideră că ratele dobînzilor ar putea fi obligate să depăşească 30% pentru a combate inflaţia. Acest lucru ar reprezenta un salt uriaş faţă de rata actuală de 8,5%! Puţin probabil, cunoscîndu-se discrepanţa de idei între Erdogan şi liderii americani!

În urmă cu zece ani, în mai 2013, un dolar valora mai puţin de două lire turceşti. Astăzi, moneda americană cumpără aproape 20 de lire turceşti, detaliu important pentru alegerile de ieri, duminică.

Actualul președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după procesarea datelor din 99,16% din urne, primește 49,36% la alegerile prezidențiale. Principalul său contracandidat, Kemal Kilicdaroglu, obține 44,92% din voturi, transmite Comisia Electorală Centrală, după miezul acestei nopți lungi, orientale. Al doilea tur de scrutin va avea loc în 2 săptămâni, deoarece nici unul dintre candidați nu cîștigă în primul tur cu 50%+1 din voturi…

După numărarea a 67,5% din voturi, Sultanul Erdogan părea că obţine un nou mandat, cîştiga net Ankara şi regiunea Anatolia, dar a dat o aprigă bătălie în propriul fief, la Istanbul, oraşul celor două continente, acolo unde opoziția și cobtracandidatul său au triumfat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − sixteen =