Internet gratuit în mai multe zone din Caransebeș

wifi

Începând din data de 5 decembrie, cetăţenii din mai multe zone ale municipiului Caransebeş beneficiază de acces gratuit la internet, respectiv cei de la Gara CFR, din Pipirig, Țiglărie, Balta Sărată, Parcul Dragalina, Parcul Teiuș, Piața Gugulanilor, Piațeta Primăriei, Zona Mall, Biblioteca Mihail Halici și Spitalul municipal.

Despre acest subiect, primarul Felix Borcean ne-a declarat: „Proiectul WiFi4EU înseamnă internet gratuit de mare viteză, printr-un proiect pe care l-am accesat. Accesarea e foarte simplă, se selectează din lista rețelelor WI-FI disponibile cea cu numele WiFi4EU”.