Început de an sub semnul turnului Eiffel

SCUT-BMTF

Franţa a preluat din prima zi a anului preşedinţia Uniunii Europene pentru următoarele şase luni. Este pentru a 13-a oară cînd acest rol revine Parisului, începînd din 1958, şi prima oară din 2008. Un drapel de mari dimensiuni al Uniunii Europene, montat pe Arcul de Triumf din Paris pentru a marca preluarea preşedinţiei semestriale, a fost înlăturat după ce a cauzat indignarea liderilor de dreapta francezi, inclusiv a celor extremişti, a relatat duminică Reuters.

”Guvernul a fost nevoit să dea jos drapelul UE de pe Arcul de Triumf, o frumoasă victorie patriotică la începutul lui 2022”, a spus Le Pen duminică.

”Nu am cedat, nu a existat nici o schimbare de plan… Îmi asum deplin faptul că destinul Franţei este în Europa”, a reacţionat Clement Beaune. Acesta a adăugat că Marine Le Pen şi alţi lideri greşesc cînd susţin că drapelul UE a luat locul celui al Franţei, întrucît acesta din urmă nu este expus în mod permanent pe Arcul de Triumf.

Aşadar, timp de şase luni, Franţa va dispune de o influenţă considerabilă pentru a promova anumite subiecte şi a găsi compromisuri între cele 27 de ţări, chiar dacă preşedinţia presupune neutralitate şi tact. Ambiţia Franţei este să facă Europa „puternică în lume, pe deplin suverană, cu libertate de alegere şi stăpînă pe destinul său”, după cum arătase şeful statului francez, Emmanuel Macron, încă din 9 decembrie. Macron nu va prezida summiturile şi consiliile europene; acest rol îi revine preşedintelui Consiliului European, belgianul Charles Michel.

UE se află la o răspîntie în privinţa mai multor probleme importante, începînd cu securitatea în Europa, în contextul tensiunilor de la frontiera Ukrainei, şi cu criza produsă de coronavirus în domeniul sănătăţii, care afectează şi economia.

Macron doreşte mai multe reforme în Europa: a spaţiului Schengen, pentru a proteja mai bine frontierele UE în faţa migraţiei, deşi Franţa s-a opus constant în ultimele luni aderării României la Spaţiul de liberă circulaţie, dar beneficiază de sprijinul militarilor români în Sahel, un important epicentru al migraţiei spre Europa; a regulilor bugetare cunoscute drept criteriile de la Maastricht; a apărării, în ciuda reticenţelor unor parteneri preocupaţi mai mult de protecţia oferită de NATO.

Agenda politică internă a Franţei va reduce însă disponibilitatea de acţiune, apreciază AFP. Vor avea loc alegeri – prezidenţiale în mai şi parlamentare în iunie. Opoziţia îl acuză pe Macron că vrea să folosească preşedinţia UE în scop electoral, chiar dacă acesta nu şi-a anunţat încă oficial intenţia de a candida pentru un nou mandat.

Franţa rămîne şi principalul susţinător al unei armate europene, noţiune care a mai smuls trei-patru silabe din gura Iohannisului. Numeroase sînt vocile europene, mai ales la începutul acestui an electoral, care critică dependenţa europeană de securitatea comună Euro-Atlantică. Forţa economică a Uniunii Europene nu este dublată de o forţă militară pe măsură, menită, evident, să confere o altă greutate politicii externe comune. De aceea, noţiunea esenţială în cadrul acestei analize este aceea de competiţie. Dacă ne amintim raţiunile ce au stat la baza constituirii NATO, unul din răspunsuri ar fi: pentru a asigura o pace necesară în vederea prezervării democraţiei în Europa. Alianţa a dat dovadă de o implicare substanţială în Europa în timpul Războiului Rece. Dacă aş fi răutăcios, aş spune că Europa şi-a asumat încă de la naşterea Alianţei poziţia de “asistat” în materie de securitate! 

Îmi amintesc de ziua în care am fost primiţi în Uniunea Europeană. Ce veselie era pe capul majorităţii! Vorbeam cu o colegă de la Reşiţa, extrem de optimistă de felul ei, şi-i spuneam atunci că mă simt ca un om al străzii care a fost luat în casă, dar ţinut pe hol, la intrare, ca nu cumva să murdărească aşternuturile fine de mătase sau covoarele. Acum, aştept momentul în care voi fi dat afară cu picioare în cur, demonstrativ, ca să vadă restul vecinilor şi să audă: „Băăăăă, după ce că EU ţi-am dat să mănînci, sărăntocu dracului, ai mai venit şi cu neamurile să vă pişaţi în oala cu sarmale! Afaaarrăăăă”! Bădărănia UE e motivată, însă, de politica noastră externă, idioată şi incoerentă, din ultimii ani! Atît cea referitoarea la UE, cît şi cea referitoare la Moldova sau Orientul MIjlociu, de exemplu. Sigur, după atîţia ani de prosperitate, e firesc să se manifeste schismaticii în toate colţurile imperiului. ”Într-o vreme a schismelor care separă Vestul UE de noii membri din Est, ambele tabere au propriile rațiuni de a păstra marele secret economic al UE, și anume faptul că Vechea UE stăpânește noile țări membre ca pe niște feude”, scrie Matthew Olex-Szczytowski, bancher, istoric și consilier al mai multor premieri polonezi, într-un articol publicat de UnHerd. 

Împotriva logicii și justiției, 340 de milioane de vest-europeni bogați îi sug pe cei 103 milioane de estici săraci. Elitele din Europa Centrala și de Est nu se revoltă, pentru că nu suportă să recunoască realitatea, iar mulți dintre membrii elitei din Est au fost cooptați de vestici sau au fost intimidați. Însă resentimentele nu pot să nu răbufnească. ”Nu suntem o colonie, nu suntem membri de mâna a doua”, a transmis Comisiei Europene premierul Sloveniei. Până și Clotilde Armand, primărița franțuzoaică din București, a spus limpede că ”o mare parte din bogăția Europei se scurge din țările sărace către cele mai bogate”. Şi aşa am ajuns şi noi personaje de roman! “Politicienii din Est ar trebui să denunțe colonialismul și să obțină libertate de acțiune pentru firmele autohtone. Dacă nu se va produce o schimbare radicală, Vechea Europă ar trebui să se pregătească pentru noi forme de populism și alte consecințe ale ruperii în două a Europei.” Aşa scrie polonezul Matthew Olex, reprezentantul unei naţiuni mult mai demne decît a noastră. 

Totuşi, EUROSCEPTICISMUL apărut se referă la aceste practici girate de organismele politice europene şi nu faţă de Europa culturală şi continentală cu valori istorice perene în conştiinţa noastră de continentali amărîţi. Blamul este faţă de politică şi politicieni, cei care încearcă să amestece noţiunile din revoltele Estului pentru propriile beneficii.

Franţa va trebui să lucreze profund şi la acest aspect. Mai ales că euroscepticismul se manifestă pregnant şi în politica internă franceză. Cum traversăm această primă jumătate de an, cu Franţa la timonă, va fi emblematic pentru viitorul politic al UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

14 − 13 =