Începe şcoala! A fost lansat portalul cu informaţii despre începerea noul an şcolar

Ministerul Educației și Cercetării a lansat portalul de informare educatiacontinua.edu.ro, instrument online, dedicat tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea educațională, în anul școlar 2020-2021, ca urmare a evoluției pandemiei de COVID-19.

„Așa cum am promis, în această perioadă am elaborat ghidurile metodologice, ghiduri pentru organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ. Aceste materiale au fost concepute pentru fiecare nivel de învățământ, prin raportare la particularitățile acestora”, a declarat recent a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei.

Astfel, părinţii şi toţi cei interesaţi au la dispoziție pe educatiacontinua.edu.ro ghiduri pentru: educație timpurie, învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, dar și pentru învățământ vocațional, profesional și tehnic și, nu în ultimul rând, pentru învățământul special.

Cu acest prilej, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Caraș- Severin transmite un mesaj public întregii comunități școlare din județul Caraș-Severin: „În prag de nou an școlar, vă adresez, dragi colegi directori, cadre didactice, părinți și elevi, rugămintea de a da dovadă, în continuare, de responsabilitate, luciditate și eficiență pentru începerea noului an școlar 2020-2021, în condiții optime, de siguranță. Asigurăm părinții și elevii că ne vom concentra toate eforturile, vom colabora cu toate instituțiile abilitate, astfel încât copiii, dar și angajații școlii, să fie în siguranță, în spațiile școlare”, a declarat doamna Lavinia Carina PRISTAVU, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Caraș- Severin.

Portalul educatiacontinua.edu.ro facilitează accesul direct la informare pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public.

Acesta va cuprinde toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același spectru tematic, grupate pe arii de interes, respectiv cicluri de învățământ.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × two =