Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare

IMG 1312

În perioada 3 mai – 18 mai 2023, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere.

Părinții pot trimite cererile online, prin poștă sau email sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor. Validarea cererilor este obligatorie, prin semnarea acestora fie la unitatea de învățământ, fie vor fi semnate și transmise online de către părinți, conform procedurii specifice.

Înscrierea în învățământul primar se face în baza metodologiei specifice, aprobată de Ministerul Educației. Astfel copiii, care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2023, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

La sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc.

Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − thirteen =