Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința în cazul lui Adrian Doxan

doxan 1

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat astăzi sentința definitivă în cazul lui Adrian Doxan, revocat din funcția de inspector școlar general în august 2017, printr-un fax trimis la ISJ Caraş-Severin într-o zi de vineri, după terminarea programului de lucru. Doxan avea să afle din presă despre Ordinul de revocare de la şefia Inspectoratului.

Astfel a fost respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei, anterior Ministerul Educaţiei Naţionale, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împotriva Sentinţei civile nr. 244 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.

„Obligă recurentul –pârât la plata sumei de 1.500 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul –reclamant. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din Codul de procedură civilă, astăzi, 18 mai 2021“, se arată în soluția emisă de Inalta Curte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 1 =