„In Memoriam” – N.D Vlădulescu, o expoziţie fotografică de suflet, pentru suflet

71839764 10212046054666537 7433223315625345024 n

La un an de la întâlnirea lui Nicu Vlădulescu cu muza, Asociația Foto Club „BANATUL MONTAN„ cu sprijinul Societății Artistice „Pro Banatul de Munte” organizează marți, 29 octombrie 2019, ora 18.00, în sala „Horațiu Vornica” din Casa de Cultură Reșița, expoziția de fotografie „In Memoriam”.

Jurnalistul şi artistul Matei Micioane, a reuşit recent, în cadrul Zilelor Palatului Cultural Reşiţa, să descrie o parte din personalitatea lui Vlădulescu. „Ne-am adunat, astăzi, să îi aducem un omagiu celui care a fost Nicolae Dumitru Vlădulescu, trecut în lumea celor drepți, la vârsta de 69 de ani, în data de 29 octombrie 2018. „Omagiu” este un cuvânt nefiresc și prea solemn, probabil nepotrivit pentru cel de care ne amintim, deoarece lui Nicu Vlădulescu nu îi plăceau manifestările convenționale, adunările cu fețe lungi și serioase, în care se respecta un protocol dinainte stabilit, cu atât mai puțin discursurile șablon, cu gust de lemn, plastic sau beton. La astfel de adunări se plictisea!”

Mircioane spune că „Nicolae Dumitru Vlădulescu a trăit imprevizibil, mizând și riscând aproape totul pe momentele sale de intuiție și inspirație. Vlădulescu a fost un spirit artistic, un creator neliniștit, care ne-a inspirat și încântat pe cei care l-am cunoscut, dar, să recunoaștem, nu de puține ori ne-a și contrariat. Aceasta pentru că felul său direct de exprimare, uneori chiar abrupt, nu era întotdeauna ușor de digerat. Își susținea punctele de vedere cu imaginație, cu umor, cu rafinament, dar și cu duritate, pentru că nu era adeptul ideii de a-și crea o imagine pastelată de prieten al tuturor. Era convins că prietenia adevărată are temelii în adâncul spiritului și nu se clatină din cauza unor chestiuni formale, de suprafață. „Prietenul tuturor, nu este prietenul nimănui!”, obișnuia să spună (…)”