În Caraş-Severin nu avem niciun caz de pestă a micilor rumegătoare

fondpesta 1537198175 1

Chiar dacă la nivelul judeţului nu s-a înregistrat niciun caz de pestă a micilor rumegătoare, Direcţia Sanitar Veterinară Caraş-Severin a venit astăzi, 18 aprilie, în faţa membrilor colegiului prefectural pentru a aproba un plan de măsuri pentru prevenirea apariţiei bolii.

Conform specialiştilor, boala afectează în principal caprele şi oile, însă este de regulă mai severă la capre, unde determină pierderi majore şi este numai ocazional severă la ovine. Este general admis că bovinele, porcinele pot fi infectate numai subclinic.

Prin planul adoptat astăzi se impun mai multe măsuri cu ar fi intsruirea medicilor veterinari oficiali, medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi, întreg personalul implicat, cu privire la controlul circulaţiei animalelor în şi din afara judeţului;

De asemenea, a fost interzisă funcţionarea târgurilor de animale şi în următoarea perioadă va fi monitorizată circulaţia animalelor prin filtre rutiere comune cu IPJ Caras Severin, Politia de Frontieră şi Jandarmeria Română

„Crescătorii de animale vor fi informați în permanenţă de către veterinari cu privire la necesitatea supravegherii în permanenţă a stării de sănătate a animalelor receptive din gospodărie, căile de transmitere si simptomatologiei bolii in vederea diagnosticării din timp a pestei micilor rumegatoare”, se arată în materialul prezentat membrilor colegiului prefectural.