În Caraș-Severin, aproape 77% din autoturismele înmatriculate au o vechime mai mare de 12 ani

monitorulcj.ro

Potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în 2018 ponderea autoturismelor cu o vechime mai mare de 12 ani, în totalul existent, ajunsese la 66,3%, în creștere cu jumătate procent față de anul precedent. Din 6,4 milioane de autoturisme, 4,2 milioane se aflau în această situație. Interesant este că în 35 de județe procentul era chiar mai mare, de 75-80%, doar Capitala și județele Ilfov, Argeș, Brașov, Galați și Constanța stăteau mai bine la acest capitol.

Acest capitol era dominat de județele Sălaj și Mehedinți, care depășeau procentul de 80%, urmate de Botoșani, Suceava și Bistrița Năsăud cu procentaje de 77%.

În Regiunea Vest, cel mai bine stătea județul Timiș unde, din cele 257.726 de autovehicule înmatriculate, 181.256 aveau o vechime mai mare de 12 ani, reprezentând un procent de 70,3%, urmat de Hunedoara, cu o pondere de 73,8%, Arad – 76,7% și Caraș-Severin unde, din 87.051 de autoturisme înmatriculate, 66.835 aveau o vechime de peste 12 ani, reprezentând un procent de 76,8%.

Foto: monitorulcj.ro