Iar s-a stricat o priză!

Iar s-a stricat o priză!

De milioane de ori pe zi auzim despre carantină şi izolare la domiciliu. Personal, însă, mărturisesc că cei doi termeni m-au ajutat enorm şi mi-au readus liniștea în familie. De ce? Pentru că acum pot să se strice toate electrocasnicele din satul natal, unde mă retrag uneori, pentru că pe tata l-am băgat la izolare! Mulţumesc părinţilor că m-au făcut fată deşteaptă, pentru că atunci când am văzut primele semne de paranoia prin oraşul nostru minunat, am luat decizia să mă întorc la rădăcini şi să mă bucur de linişte. Aşa că, am luat căţel şi purcel, copii şi pat de voiaj, bagaje ca pentru concediu şi o grămadă de medicamente pentru cei mici, şi am plecat frumos la ţară. Cea mai bună decizie! Mai greu a fost însă atunci când a trebuit să-i explic fiicei mele de ce nu mai mergem la cumpărături să luăm jucării.

În fine… Ajunşi la casa părintească, m-au luat nervii numai la gândul că iar mă voi lupta cu vecinii şi alţi cetăţeni din comună pentru tatăl meu. Să mă explic. Omul are o inimă imensă, un calm nemărginit şi, din păcate pentru noi, abilităţi extraordinare pentru tot ce înseamnă „reparaţii”. Aşa că la noi la poartă zici că e instituţie publică, fiecare vine cu câte o problemă la tata: ba că s-a stricat priza, ba s-a ars un bec, ba a picat tavanul sau s-a rupt o sârmă. La noi acasă e ca la nebuni. Ca să facem faţă situaţiei, ba minţim că tata nu e acasă, noi fiind la masă, ba ne ascundem după jaluzele, ba e concurs cine se duce să răspundă la poartă. „Du-te tu, că eu am fost data trecută”. La un moment dat, ne-am gândit să punem un orar în geam, şi chiar am fost tentaţi să trecem la chestii extreme, cum am putea să îi oprim să nu mai vină pentru orice, chiar în zi de Sfântă Duminică: să agăţăm o găleată cu apă la poartă pentru un duş instantaneu.

Însă nimic nu îi oprea pe oameni. Aveau o problemă şi nu renunţau nici în ruptul capului. Acum câteva zile, când paranoia a ajuns şi la sat, după minute întregi de încercări să adorm copilul cel mic, hop, se aud iar bătăi în geam. Să mor, nu alta! „Puiu e acasă?” Asta e întrebarea care îmi ridică tensiunea la 300 şi mă sufocă instantaneu. Însă brusc am revelaţia momentului: „Da, e acasă, dar e în carantină!”. Eh, şi începând de atunci se pare că vorba a umblat rapid, iar acum avem şi noi linişte. Aşa că, începând de săptămâna asta, pot să se strice toate eletrocasnicele din sat, că noi suntem mult mai calmi şi putem să ne bucurăm împreună de năzbâtiile copilăriei. Sănătate să avem şi să nu uităm să respectăm sfaturile specialiştilor în această perioadă, pentru că problemele se pot rezolva şi după COVID-19.

Comentarii