Grav accident la Petroşniţa. Şoferul a decedat, iar trei persoane au ajuns la spital

accident microbuze copii e1597519294456

Un grav accident de circulaţie s-a produs la ieşirea din localitatea Petroşniţa, în jurul orei 3.30, în urma căruia mai multe persoane au ajuns la spital, iar şoferul a decedat pe loc.

Poliţiştii spun că şoferul, un bărbat de 25 de ani din Teregova, pe un drum în pantă, ar fi pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă prin partea dreaptă a drumului, lovind un copac, apoi rostogolindu-se de mai multe ori.

„În urma accidentului, conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului, decedând pe loc. De asemenea, alți trei pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, au fost suferit vătămări și au fost transportați la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările“, ne-a informat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.