Grav accident de circulație produs între Plugova și Mehadia

accident 2

În cursul nopții, între localitățile Plugova și Mehadia, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două ansambluri de vehicule, soldat cu decesul a două persoane. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, un bărbat de 39 de ani, conducea un autotren înmatriculat în Bulgaria, din direcția Orșova spre Caransebeș, la km 389+320m, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală stânga cu cabina și cu partea laterala stânga a semiremorcii unui autotren înmatriculat în Turcia.

Din nefericire, conducătorul auto bulgar și pasagerul din dreapta au decedat. Șoferul turc, a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice. Acesta a fost transportat la spital pentru asistență și îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor în care s-a produs evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + 10 =