Ghicitul în palmă a lăsat o reşiţeancă fără bijuterii

62414487

O reşiţeancă şi-a dorit foarte mult să afle ce îi rezervă viitorul, dar a sfârşit prin a rămâne fără mai multe bunuri. Supărată că a fost înşelată, femeia a mers la poliţie şi a făcut plângere.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce se afla în curtea Spitalului Județean Reșița, victima a fost abordată de către o persoană necunoscută, de sex feminin, care, sub pretextul că îi va ghici viitorul, a convins-o să-i înmâneze mai multe bijuterii din aur și o importantă sumă de bani, pe care nu i le-a mai restituit. În continuare se efectuează cercetări pentru a identifica autoarea infracțiunii de înșelăciune și tragerea la răspundere, potrivit legii”, a precizat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Din păcate modurile de operare ale acestor persoane sunt diferite şi de cele mai multe ori reuşesc să sustragă bunuri materiale de la naivii clienţi. Poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu apeleze la vraci, ghicitoare, vrăjitoare – fără excepție, aceștia vă vor înșela; nu vă încredeţi în persoane necunoscute, dornice să vă prezică viitorul; nu oferiți „ghicitoarelor” bani sau obiecte de valoare pentru efectuarea unor descântece sau vrăji.