Garda de mediu îi lasă pe infractori fără bunuri

54516325 2017355335234969 7421484581594857472 n

În urmă cu doar câteva zile, legislaţia cu privire la infracţiunile de mediu a fost schimbată, astfel că comisarii Gărzii de mediu au mână liberă la confiscarea bunurilor cu care se săvârşeşte ilegalitatea.

Potrivit noii proceduri, sunt supuse confiscării următoarele categorii de bunuri: bunurile destinate săvârşirii contravenţiei; bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei; bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei, mai exact, autoturisme, remorci, autoutilitare, autospeciale, bărci, motoare, unelte de pescuit etc.

„În urma întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, comisarii Gărzii de mediu indisponibilizează bunurile în vederea confiscării, urmând ca sancţiunea complementară de confiscare să rămână obligatorie şi executorie la pronunţarea instanţelor de judecată, printr-o hotărâre definitivă, în cazul contestării procesului-verbal”, se arată în comunicatul emis de Garda Naţională de Mediu.

În cazul mijloacelor de transport indisponibilizate în vederea confiscării care aparţin unei alte persoane decât contravenientul, comisarul anunţă, în termen de maximum 24 de ore, organele de poliţie pentru a fi lăsate spre păstrare acestora, până la identificarea proprietarului mijlocului de transport, pentru tragerea la răspundere.