„Distinsa” hoaţă de flori din Piața Gugulanilor

hoata de flori

O „distinsă doamnă”, după cum o caracterizează conducerea Pieţei Gugulanilor din Caransebeş pe femeia care, neavând altceva mai bun de făcut, a încercat să-și arate „dragostea” pentru florile și arțarii din zona acestui spaţiu comercial. Totul s-a întâmplat duminică dimineaţă şi a fost înregistrat de camerele de supraveghere ale pieţei.

„A încercat întâi cu arțarii plantați în urmă cu doi-trei ani pe Dâlmă, în piață, doar că aceștia au opus rezistență tentativelor repetate de a fi smulși din pământ. Obosită, probabil, după atâta efort, dar cu o mare dorință de a nu pleca cu mâna goală, «doamna» respectivă și-a îndreptat atenția către ceva mai ușor de smuls și a lansat atacul asupra plantelor din ghivece și a tufelor din apropiere, pe câteva dintre acestea reușind să le ia, în cele din urmă, acasă.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Piața Gugulanilor vor fi predate polițiștilor pentru a lua măsurile ce se impun, așa că aviz amatorilor!”, scrie pe site-ul Pieţei Gugulanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 15 =