Cutremur de 5,7 pe scara Richter în Oraviţa, scenariul unui exercițiu judeţean de cooperare

exercitiu oravita

Adtăzi, începând cu ora 11.00, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin, va organiza un exerciţiu judeţean de cooperare pe linia managementului unor situaţii de urgenţă generate de producerea unui cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, în localitatea Oraviţa.

Scenariul cuprinde avarii la reţeaua de electricitate, fiind afectate mai multe obiective, printre care şi Școala Gimnazială nr.1 „Romul Ladea” Oravița, unde o echipă de muncitori au rămas blocați în podul construcției. Reprezentanții ISU Semenic spun că în cadrul exercițiului o altă situaţie de urgenţă va fi semnalată la Spitalul Orășenesc Oravița care a rămas nealimentat cu energie electrică, în urma unei avarii, iar generatorul nu este funcțional, fiind în proces de revizie-reparație. Cea mai grav afectată de cutremur este Școala Gimnazială nr.3 Oravița, unde s-au prăbușit pereţi interiori și, parțial, scările, surprinzând/rănind elevi și profesori din cadrul școlii, precum și o echipă de muncitori care efectua lucrări de întreținere în demisolul unității de învățământ, înregistrându-se în total 20 de victime.

Acțiunea de astăzi își propune testarea și antrenarea structurilor de coordonare-conducere și de răspuns privind gestionarea unor situații de urgență generate de producerea unui cutremur, prin verificarea respectării fluxului informaţional-decizional pe toate palierele, modului de realizare a notificării, a metodelor şi procedurilor de alertare utilizate, a capacităţii de reacţie şi decizie, precum şi antrenarea tuturor structurilor cu atribuţii în gestionarea situaţiei de urgenţă produse.

În desfăşurarea exerciţiului vor fi implicate forţe din cadrul unităţii noastre, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, Unităţii de Primiri Urgenţe Reşiţa, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Societăţii de Cruce Roşie – Filiala Caraş-Severin, Comitetului Local pantru Situaţii de Urgenţă Oraviţa, Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, Inspectoratului Judeţean în Construcţii Caraş-Severin şi E-Distribuție Banat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 11 =