Cuc şi drumul expres

Victor Nafiru

Ministrul Transporturilor ne-a asigurat că judeţul nostru va avea un drum expres, de la Caransebeş la Reşiţa şi de aici mai departe, până la Voiteni. Wow! O veste mai mare ca aceasta, nici că s-ar fi putut în această primăvară electorală, că de când visăm la o autostradă care să treacă prin judeţ! Că de când ni se tot promite un drum civilizat, ca în Europa, şi el nu se mai construieşte! Iată că acum vine şi Răzvan Cuc şi promite, nu autostradă, ci un drum expres. Adică, un drum mai micuţ, ca dimensiuni, dar foarte importante pentru Caraş-Severin.

E bun şi ăsta, dar, în condiţiile în care Compania de Drumuri Naţionale nu e în stare să reabiliteze complet nici măcar unul din drumurile din subordine ce traversează judeţul, e clar că nu poţi să crezi în declaraţiile ministrului. Să construieşti de la zero un drum cu patru benzi, pe o lungime de peste 130 de kilometri pare ceva desprins din snoavele cu Păcală. O spun specialiştii, care ştiu ce înseamnă un drum expres şi ce presupune el în condiţiile de relief al judeţului Caraş-Severin. Iar dacă, prin absurd, se vor apuca de un astfel de proiect, fiţi convinşi că o să ne crească barba până în pământ de la atâta aşteptare.

Ministrul Cuc, acelaşi cu parlamentarul care, neînţelegându-se cu liderii PSD din Giurgiu s-a transferat la organizaţia din Neamţ unde avea prieteni şi pile, spunea, în timpul vizitei în judeţul nostru, că DN 57 va suporta lucrări de întreţinere. Necunoscătorii au tropăit, au aplaudat frenetic, entuziasmaţi de intenţiile nemaipomenite ale acestuia numai că, o spun tot specialistii, ministrul ne-a tras-o din nou pentru că, o lucrare de întreţinere periodică se execută doar la suprafaţă. Ea nu va ţine decât un timp foarte scurt, întrucât fundaţia este distrusă. DN 57 este un drum cu durata de viaţă expirată de mult, iar dacă ministrul ar fi fost de bună credinţă, trebuia să recunoască că acest drum trebuie ras şi refăcut de jos, de la primul strat.

Dar n-a făcut asta şi ştiţi de ce? Pentru că şi declaraţia lui Cuc e tot o snoavă, una dintre cele care ni se tot bag pe gât de 30 de ani neîntrerupţi.