Criza ofertei politice

Mario Balint

Generalul dr. Nicolae Ciucă, propus ministru al Apărării în guvernul condus de Ludovic Orban, a anunțat vineri că trece în rezervă. Ciucă este la finalul mandatului de șef al Statului Major General al Armatei. De altfel, ar fi fost neobișnuit ca România, țară membră NATO, să aibă în postul de ministru al Apărării un militar activ, uzanțele Alianței Nord-Atlantice fiind ca armata să se afle sub control civil.

Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General al Armatei, este un pro-atlantist convins, el participînd la bătăliile din Iraq alături de soldații americani. El a fost centrul unui scandal politic major între președintele Iohannis și PSD cînd ministrul Apărării, Gabriel Leș, a încercat să-l schimbe din funcție. Președintele i-a prelungit cu un an mandatul, prin decret care a fost contestat de Leș în justiție, iar instanța i-a dat dreptate Președintelui. De altfel, atît atît el, cît și Bogdan Aurescu, propunerea de la externe, reprezintă contribuția lui KWI la Guvernul Lui!

Generalul Ciucă a fost anterior șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afghanistan (2002-2003), și Antica Babilonia, Iraq (2004). Ciucă și-a cîștigat gradele în teatrele de operațiuni, el fiind unul dintre puținii generali români care au condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Iraq). Bătălia de la Nassiriyah (Iraq, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima bătălie la care soldații români au fost combatanți activi după al doilea război mondial.

Cu CV-ul său impresionant, cu realizările și imaginea externă, generalul Ciucă – împreună cu Aurescu! – reprezintă, de departe, cea mai tare piesă în Guvernul Orban care pare în lipsă majoră de personal PNL, dacă îl exceptăm pe Marcel Vela, propus la comanda Internelor. Desemnarea lui Nicu Ciucă în fruntea Armatei demonstrează criza majoră a PNL, care nu e capabil să găsească resursă umană în interiorul său. Cîți politicieni pot să spună că în zona lor profesională au atins cel mai înalt nivel? Sîntem în fața unei crize de ofertă politică liberală.

În cadrul programului de guvernare, generalul Ciucă își propune continuarea alocării a 2% din PIB pentru apărare în următorii 7 ani, potrivit angajamentelor luate în cadrul NATO și al UE, urmată de creșterea treptată spre 2,38% – 2,5% din PIB pînă în 2030, înzestrarea cu avioane fără pilot și implementarea Inteligenței Artificiale.

Ciucă are trei obiective principale: prezervarea suveranității și a integrității teritoriale a României prin consolidarea capacității naționale de apărare și a rezilienței în fața amenințărilor de tip hibrid; consolidarea profilului de apărare și descurajare al României în cadrul NATO și al UE; consolidarea treptată a profilului României de furnizor și garant de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre și în Balcani.

Noul guvern își propune – dacă va deveni activ! – să evalueze și să urgenteze procedurile pentru înzestrare, să dezvolte industria națională de apărare, să dezvolte bazele strategice, a infrastructurii de transport, dar și să amplifice prezența aliată pe teritoriul național.

Celelalte măsuri fac referire la continuarea misiunilor internaționale, modernizarea învățămîntului militar, asigurarea dinamicii de personal potrivit nevoilor actuale și viitoare ale MApN. Se vor crea și programe extinse de suport psihologic destinate militarilor români întorși din teatrele de operații și familiilor acestora pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic, dar se va acționa și pentru dezvoltarea și asigurarea pregătirii rezervei operaționale a Armatei Române, cu accent pe rezerva voluntară.

Chiar de Ziua Armatei, PNL a lansat afișe electorale cu imaginea generalului Ciucă, în civil, în timp ce acesta era prezent, în uniformă, în mijlocul militarilor. Lucru total incorect! Dar o șansă pentru PNL de a împrumuta din imaginea și statura generalului!