Cotele de atenţie pe râurile din Caraş-Severin sunt în continuare depăşite

inundaţii

Hidrologii au anunţat în această dimineaţă că cea mai importantă depășire a cotelor de apărare se înregistrează pe râul Bega, la stația hidrometrică Balinț, unde cota este de 550 centimetri, cu tendință de creștere.

„Mai sunt atinse și depășite cotele de atenție pe cursurile de apă Caraș, Nera, Pogăniș, cu o tendință de creștere ușoară, fără a se semnala deocamdată probleme deosebite. În bazinele hidrografice Bistra și Nădrag debitele sunt și ele în scădere. Specialiştii ABA Banat monitorizează în permanenţă debitele şi nivelurile cursurilor de apă iar formaţiile de lucru, cât şi formaţia de intervenţie rapidă, sunt pregătite să intervină în cazul în care situaţia o impune”, se arată în comunicarea emisă de Administraţia Bazinală Apa Banat.

De asemenea, pe râul Timiș, este depășită cota de apărare la stația hidrometrică Lugoj, unde cota este de 298 centimetri.