Consumatorii de pe trei străzi din Reşiţa rămân mai multe ore fără gaz

gaze aragaz

Furnizorul de gaz anunţă faptul că miercuri, 24 iulie, va fi sistată furnizarea cu gaz în Reşiţa pe străzile Liliacului, Tineretului, Romaniţei şi pe Bulevardul Republicii. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

De asemenea, tot mâine, începând cu ora 11.30, în localitatea Marga va fi aplicată aceeaşi măsură ca şi în Reşiţa.Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil, începând cu ora 13:30.