Consolidarea zonelor în care au avut loc alunecări de teren sunt o prioritate pentru Instituţia Prefectului

WhatsApp Image 2019 02 02 at 14.32.51

Recent, prefectul Matei Lupu a declarat faptul că a avut deja discuţii cu cei de la Direcţia Naţională de Drumuri pentru a avea în vedere consolidarea zonelor în care au avut loc alunecări de teren. Astfel de lucrări ar trebui să fie cuprinse în finanţare pentru că problemele au fost rezolvate doar provizoriu, iar pericolul încă persistă.

„Dorim să rezolvăm câteva probleme care sunt în Caraş-Severin. Este vorba de alunecările de teren ce au avut loc pe tronsonul de drum spre Bocşa şi în zona Clisurii, Moldova Nouă spre Orşova. Am insistat şi la Ministerul Transporturilor şi la directorul regional de la Timişoara şi sper ca anul acesta să prindem măcar două lucrări”, a precizat Lupu.

Reamintim că în luna februarie a acestui an, drumul spre Bocşa a fost blocat ore bune, din cauza unor alunecări de teren. Din fericire, la acel moment, în zonă nu se afla nicio maşină. Atunci, pompierii militari alături de cei de la Drumuri Naţionale au reuşit să cureţe carosabilul, dar nu s-au efectuat lucrări ce să asigure perimetrul.