Consiliul Județean și Primăria Reșița discută noi proiecte cu cei de la ADR Vest

Ieri, 12 ianuarie, a fost discutat portofoliul de proiecte europene al Consiliului Județean Caraș-Severin cu conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Au participat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, administratorul public al județului, Tinu Vidaicu, primarul Municipiului Reșița, Ioan Popa și responsabilii cu implementarea proiectelor cu finanțare europeană din cadrul aparatului de specialitate al instituției județene.

„Lucrăm și ne consultăm în fiecare etapă necesară obţinerii finanţării, așa cum am făcut-o și astăzi, într-o întâlnire în care am pus pe masă propunerile de proiecte pe care ni le dorim. Căutăm cele mai potrivite linii de finanțare, fie că este vorba de POR 2021-2027 sau Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prioritar fiind nou spital județean pe care-l vrem la Reșița. Ne dorim modernizarea drumurilor județene, realizarea celor 500 km de trasee cicloturistice care străbat județul de la nord la sud și dezvoltarea zonelor turistice Semenic și Muntele Mic. Avem o preocupare pentru reabilitarea energetică a clădirilor celor două muzee pe care le avem, la Reșița, respectiv la Caransebeș, dar și a Palatului Administrativ”, a declarat cu această ocazie președintele Romeo Dunca.

S-a conturat oportunitatea ca noul centru județean de excelență pentru copii și studenți, pentru care există linie de finanțare, să fie înființat la Ateneul Tineretului. Atenția s-a îndreptat și spre cele patru școli speciale, subordonate Consiliului Județean Caraș-Severin, pentru care pot fi atrase fonduri europene în vederea dotării și digitalizării acestora. În cel mai scurt timp, portofoliul de proiecte va fi actualizat, noile propuneri vor fi reașezate pe liniile de finanțare corespunzătoare și se va urgenta finalizarea documentațiilor necesare pregăririi proiectelor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − eleven =