Concluzie

Mario Balint

De fapt, sînt mai multe. Și toate legate de alegerile de duminică. Am să selectez, foarte scurt, trei dintre cele mai importante, ca să nu-mi atrag oprobriul public total și FB să nu ceară să mă trimită la canal, sau mai știu eu în ce ocnă de sare.

  1. Procentul covîrșitor cu care Iohannis a învins-o pe Dăncilă provine din interiorul țării. Nu diaspora a făcut diferența, ci românii din țară! Este evident că diaspora a funcționat ca un catalizator. Dovadă sînt procentele obținute de Iohannis în comunitățile din care provin mulți români plecați în străinătate, în comparație cu cei din comunitățile tradiționale, mai ancorate în localism și imobilitate. Este foarte adevărat, ca să parafrazez un celebru analist, că democrația reprezintă dictatura promisiunilor, dar de data aceasta, în mod cu totul atipic pentru o campanie electorală, învingătorul NU a promis nimic! Semn că 30 de ani de promisiuni neonorate au fost decontate acum de candidatul unui partid care din punct de vedere social și administrativ a pus lucrurile la punct. O parte dintre ele!
  2. O a doua concluzie ține de derularea acțiunilor premergătoare campaniei și din timpul desfășurării acesteia. Este foarte adevărat că doamna Viorica Dăncilă poate nu a fost cea mai bună alegere pentru postura de candidat prezidențial, la fel de adevărat este și că PSD a intrat în cursa electorală cu handicapul că liderul-cheie a intrat în pușcărie, dar nimic nu justifică tsunamiul de insulte la care a fost supusă! Semn că, după 30 de ani de la căderea comunismului, românii aleg nu în funcție de problemele cu care se confruntă, nu analizînd lucrurile, ci cu emoție pură, de preferabil negativă. Votează împotrivă și nu pentru!
  3. PSD ca partid de stînga, construit tradițional, s-a prăbușit. În zilele care urmează se vor produce execuții și epurări la toate nivelurile, partidul se va zdruncina, se va zvîrcoli și, probabil, unitatea de monolit se va sparge. Rămîne de văzut în cîte părți. Rămâne de văzut ce rol va mai avea Pro România. Rămîne de văzut cine își va asuma greaua moștenire și sisifica reconstrucție. Semn că, după 30 de ani, partidele tradiționale și-au cam epuizat sensul. Stînga, dreapta nu mai există! Există doar nevoi fundamentale, iar PSD-ul trebuie să se recoaguleze în altă paradigmă politică. În absența unei stîngi progresiste există mari șanse de apariție a unei extreme-stînga naționalistă – ceea ce nu este neapărat rău!

Despre celelalte concluzii nu vreau să vorbesc. Ele sînt din zona gri, chiar neagră, a înțelegerilor globale și regionale, pentru care România constituie doar terenul de joacă!