Comandamentul de control pentru Black Friday a amendat 11 mari operatori economici

Comandamentul de control pentru Black Friday a amendat 11 mari operatori economici

În prima zi de activitate, Comandamentul Special Black Friday, înfiinţat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, a verificat 11 mari operatori economici care promovau reduceri speciale în acesată perioadă. Volumul amenzilor contravenționale aplicate tuturor operatorilor controlați s-a ridicat la 275.000 lei, dat fiind ca s-a constatat că se practicau vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea, lipsa indicării, pe site-ul societății, în mod clar și neechivoc a datei la care încetează oferta sau dacă oferta se referă la stocul de bunuri disponibil. 

Cei 11 operatori verificați sunt: Altex România SRL – www.mediagalaxy.ro, Flanco Retail SA – www.flanco.ro, FineStore Distribution SRL – magazin de băuturi alcoolice, Vivre Deco SA – www.vivre.ro, Studio Moderna SRL – www.top-shop.ro, Arsis Trading SRL – www.arsis.ro, Lc Waikiki Retail Ro SRL – www.lcv.ro, Elefant SRL – www.elefant.ro, Premium Store SRL – www.premiumstore.ro, Pc Garage SRL – www.pcgarage.ro, Evolution Prest Systems SRL – www.evomag.ro.

Mai mult decât atât, pe lângă amenzi, s-au adăugat 10 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte, doar site-ul www.mediagalaxy.ro remediind abaterile pe loc.  Comandamentul Special Black Friday își continuă verificările și în perioada următoare. „ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care îi invită pe toți cetățenii care constată orice neregulă legată de promoțiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consider că ne poate fi de folos în demersul nostru, în slujba lor“, a declarat Claudiu Dolot, președintele ANPC România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 1 =