Colocviile „Presă și cultură în Banatul Cărășan” a ajuns la cea de a XXXII-a ediție

presă și cultură

Muzeul de monetărie imperială din Oravița a fost gazda celei de a XXXII-a ediție a evenimentului Colocviile „Presă și cultură în Banatul Cărășan”, organizat de istoricul și scriitorul Ionel Bota. Potrivit tradiției acestor colocvii, reprezentanți ai culturii Banatului și scriitori de pe plaiul bănățean au fost prezenți cu reviste, cărți și publicații pentru a îmblânzi pandemia prin cultură și poezie.

Din Țara Almăjului, poetul Iosif Băcilă și prof. Pavel Panduru au prezentat revista „Almăjana”, precum și cărți reprezentative ale zonei: „Valea Almăjului – Oameni și fapte” – patru volume trudite de Florina Maria Băcilă și Iosif Băcilă, dar și un frumos volum de versuri semnat Iosif Băcilă, prefațat de Constantin Teodorescu și postfațat de Ilie Chelariu și Ionel Bota.

Bocșa culturală a fost reprezentată de Gabriela și Tiberiu Șerban, iar volume precum „Catalogul cărților cu autograf de la Biblioteca „Tata Oancea” Bocșa” sau „Gânduri către Dumnezeu”, realizate sub egida bibliotecii bocșene, au fost aduse în atenția publicului alături de revista trimestrială „Bocșa culturală”, apărută cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, aflată în anul XXI de apariție la editura TIM din Reșița.

Anina culturală a fost prezentă prin inimoșii ei slujitori: Mihai Chiper și ing. Nicolae Marișescu, dimpreună cu revista „Arcadia”, iar Lugojul cultural a fost reprezentat de scriitoarea Mia Rogobete, care i-a fost alături poetei Loredana Livia Lupescu. Din Valea Bistrei (Bucova) a venit la Oravița prof. Adriana Ilin, cea care i-a adus un omagiu muzicologului Dumitru Jompan prin prezentarea celor mai recente publicații care aparțin dirijorului de la Marga; în același timp, Adriana Ilin și-a prezentat un nou volum de poezie intitulat „Cu alte cuvinte”, apărut la Clubul orăvițan Mitteleuropa în 2019, volum care beneficiazaă de o postfață sub semnătura criticului și istoricului literar Ionel Bota.

Despre Oravița culturală, despre revistele și publicațiile orăvițene, a vorbit în cadrul acestor colocvii directorul revistei „Oravița. confluențe culturale, istorice, artistice”, Ion Gheorghe Chiran. De asemenea, a fost prezentată și dăruită celor prezenți revista de cultură europeană „Arte” (director Daniela Marchetti), revistă în paginile căreia se regăsesc semnăturile multora dintre participanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + eleven =