Circulaţia feroviară pe Semmeringul Bănăţean ar putea fi reluată la sfârşitul acestei luni

4 e1607688279359

Lucrările desfășurate de CNCF CFR SA pe ruta feroviară Oravița-Anina sunt în plină desfășurare. „Secția CF Oravița-Anina a fost închisă în data de 3 decembrie 2020, după ce în urma verificărilor efectuate pe teren de personalul CFR, s-a constatat prăbușirea elevației zidului de sprijin de rambleu, care susține terasamentul liniei între km 9+111 și km 9+134. Pe zona afectată s-a produs inclusiv dislocarea completă a coronamentului și crearea unei zone de scurgere a materialelor, de la partea superioară a terasamentului, pe o porțiune de cca. 2 m“, ne-a informat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Reprezentanții societății precizează că pentru redeschiderea circulației în condiții speciale (cu restricție de viteză), personalul SRCF Timișoara execută în prezent lucrări de consolidare a zonei afectate, cu mențiunea că pentru refacerea zidului prăbușit sunt necesare investigații topo-geo, care se vor realiza în etapa următoare.

„Precizăm faptul că, pentru consolidarea zonei afectate, între km 9+111 și km 9+134, SRCF Timișoara a demarat în regie proprie lucrări de excavație, umplutură corecții a traseului în plan (cu cca. 4 m spre versantul opus amplasamentului zidului degradat), cu personalul feroviar de specialitate și utilajele proprii“, a mai adăugat Oana Brânzan.

În ceea ce privește redeschiderea secției CF Oravița – Anina, dacă lucrările de consolidare aflate în derulare, nu necesită și alte intervenții suplimentare de siguranță în zona afectată, reluarea traficului feroviar de călători este estimată pentru ultima decadă a acestei luni.

Semmeringul Bănăţean – prima cale ferată montană din România

Între oraşele Oraviţa şi Anina din judeţul Caraş-Severin se află cea mai veche cale ferată montană din România, aceasta fiind construită de austrieci între ani 1855-1863.

Linia se diferenţiază prin peisajul montan dezvăluit în drumul său, dar şi prin tehnica la care s-a apelat pentru realizarea acesteia. Fiind o zonă montană greu accesibilă, construcţia a fost una anevoioasă. Proiectul a fost modificat de mai multe ori între anii 1847 şi 1855. La forma actuală s-a ajuns în anul 1855 când tehnologia a permis realizarea acesteia aşa cum o vedem noi astăzi.

Calea ferată Oraviţa-Anina se întinde pe o lungime de 34 km zburdând peste culmile montane, peste cele 10 viaducte, unele dintre ele adevărate opere de artă. Cel mai frumos viaduct este cel de la Jitin. Acolo unde nu a permis terenul, au fost săpate 14 tunele prin stâncă. Cel mai lung tunel fiind cel de la Gârlişte cu o lungime de 660 m.

Din cauza terenului dificil, vagoanele şi locomotiva sunt special construite pentru a putea circula pe acest traseu. Locomotiva actuală este diesel, deoarece linia nu a fost niciodată electrificată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − 3 =