Căţeluşa de salvare Vreni s-a dus la grădiniţă, la Caransebeş

salvamont scoli 1

Începând de marţi, 28 martie, și până la sfârșitul lunii aprilie, salvamontiștii cărășeni participă, alături de diferite unități școlare, la activități cuprinse în programele „Săptămâna Altfel” și „Săptămâna Verde”. Prin acestea se urmărește educația montană în școlile și grădinițele din județul Caraș-Severin, dar și apropierea copiilor de natură prin imagini și istorioare interesante.

„Membrii formațiilor Salvamont povestesc copiilor despre meseria de salvator montan, despre frumusețea naturii și a munților din Banat dar și despre pericolele ce pot apărea dacă nu se respectă anumite reguli”, ne-a spus Cornel Galescu, Șeful Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin.

Salvamontiştii au făcut prima vizită marţi, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 din Caransebeș, acolo unde cei mici s-au arătat foarte curioși să afle amănunte despre echipamentul de munte și despre modul în care pot fi ajutați dacă se accidentează la schi sau la săniuș.

Din comisia Salvamont au făcut parte Sebi Lungu, Cristian Brecica, Ghiță Elade și Nuțu Nistor. Atracția principală a constituit-o prezența cățelușei Vreni, revenită de curând în țară după misiunea de căutare la care a participat în Turcia, împreună cu conductorul ei Cristian Brecica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × three =