Caraș-Severin: rezultatele controalelor la centrele pentru bătrâni, persoane cu dizabilități și copii

sedinta prefect

Īn urma controalelor efectuate de autorități la centrele pentru bătrâni, persoane cu dizabilități și copii din Caraș-Severin, prefectul județului Ioan Dragomir, a concluzionat faptul ca la nivelul județului nostru nu sunt probleme grave. Acțiunea de control a fost declanșată la nivel național ca urmare a problemelor grave descoperite în unele centre rezidențiale din județul Ilfov și municipiul București.

În activitatea de verificare din județul nostru au fost implicate opt instituții, care au avut reprezentanți în cele trei comisii de control constituite prin ordin al prefectului. Acestea s-au deplasat timp de opt zile la toate centrele pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilități și copii din județ și au verificat în special respectarea condițiilor prevăzute de autorizațiile de funcționare, respectarea normelor legale din domeniu, condițiile și serviciile pe care le oferă beneficiarilor.

„În județul nostru nu au fost constatate probleme deosebite sau probleme grave. Nu au fost închise sau suspendate centre și nici nu au fost relocate persoane în alte centre. Este adevărat că au fost constatate foarte multe nereguli, încălcări ale normelor legale, nerespectări ale reglementărilor specifice centrelor rezidențiale. Au fost incluse în control 23 de centre, 10 pentru persoane vârstnice, 5 pentru persoane cu dizabilități, 7 pentru copii și un centru pentru persoane fără adăpost. Dintre acestea, 14 au fost centre de stat și 9 private. Le-am tratat pe toate la fel, tematica de control a fost aceeași. În continuare, în perioada următoare, fiecare instituție va efectua o analiză care va conține cauzele pentru care au loc aceste încălcări ale legii, mai ales cele care se repetă, și propuneri de remediere. Analiza va fi efectuată pe două componente, una a centrelor de stat, unde sunt cele mai multe persoane rezidente, și una pe componenta privată, cu problemele pe care le întâmpină fiecare, pe care o vom transmite organelor centrale, pentru a găsi soluții, inclusiv pentru modificarea legislației care în acest domeniu este destul de veche. Cu siguranță reglementările care vor urma vor schimba considerabil activitatea acestor centre”, a explicat prefectul județului, Ioan Dragomir.

Deși nu au fost identificate probleme care să afecteze siguranța, sănătatea, binele fizic sau psihic ale beneficiarilor din centrele rezidențiale, modul de îngrijire, cazare, hrănire, tratamentul și medicația acordate acestora fiind apreciate ca civilizate, bune și decente, au fost aplicate 164 de avertismente și 102 amenzi în valoare de 366.100 lei pentru neregulile descoperite. Principalele deficiențe constatate au fost legate în special de măsuri de ordin sanitar-veterinar, lipsa avizelor pentru securitatea la incendiu, probleme legate de personal sau relații de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + eleven =