Caraş-Severin, locul IV din coadă la numărul lucrătorilor din sectorul IT

IT

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, citate de www.analizeeconomice.ro  numărul lucrătorilor din sectorul IT era la sfârşitul anului trecut de 103.000, ceea ce reprezenta doar 1,91% din totalul salariaţilor economiei naţionale. Deşi cifrele sunt total nesatisfăcătoare, trebuie subliniat faptul că în ultimii zece ani a existat o creştere substanţială de personal angajat. Astfel, în 2008, în România existau doar 33.000 de specialişti, iar în 2013 numărul acestora ajunsese la 52.700.

Aceste cifre fac referire doar la lucrătorii IT, nu şi la cei din IT&C sector ce cuprinde pe lângă IT şi activităţile de telecomunicaţie, editare, de producţie cinematografică şi de programe TV.

De departe, în Capitală avea cea mai mare concentrare de specialişti IT –  40,1%, echivalentul a 41.500 de oameni. În 2008, Bucureşti deţinea 52% din totalul pe ţară al angajaţilor în IT, ceea ce înseamnă, totuşi, un mic regres în ultimul deceniu. Pe locul doi, Judeţul Cluj, cu un salt spectaculos de salariaţi: de la 1.461, în 2008, la 16.640 în 2018, iar pe poziţia a treia, judeţul Timiş unde, în 2008 lucrau în IT 4.000 de oameni, iar în 2018 numărul acestora se apropia de 11.000

Judeţul Caraş-Severin se situează pe locul IV din coada unui clasament neoficial. În anul 2008 existau doar 31 de lucrători IT, în 2013 – 77, pentru ca în 2018, numărul acestora să scadă la 71. Interesantă este şi ponderea acestor salariaţi în efectivul total: 0,05% în 2008, 0,14% în 2013 şi 0,13%, în 2018.

Din acest punct de vedere, doar Ialomiţa stă mai prost decât Caraş-Severin, în timp ce judeţe precum Sălaj, Teleorman, Vaslui, Mehedinţi şi Giurgiu se aflau deasupra noastră.