Caransebeşenii primesc bani pentru plata bonelor

bona

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82

În cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Local Caransebeş, aleşii municipali au aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.

Ajutorul se acordă persoanelor care au în întreţinere copii de vârstă preşcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei/membru de familie şi care îndeplinesc o serie de condiţii. Astfel, persoana respectivă este părintele la care copilul locuieşte în mod statornic, are calitatea de reprezentant legal al copilului şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia, sau este desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, şi trebuie să aibă domiciliul în municipiul Caransebeş.

Ajutorul financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară, cuantumul acestuia fiind diferenţiat, în funcţie de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează: până la 2.100 de lei – 710 lei; de la 2.101 până la 2.500 de lei – 550 de lei; de la 2.501 până la 3.000 de lei – 390 de lei; de la 3.001 până la 3.500 de lei – 250 de lei.

La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele şase luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar.

Ajutorul se acordă numai pentru copilul care nu este înscris la creşă sau la grădiniţă, ori pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creşă sau grădiniţă, ori nu şi-a retras copilul de la creşă sau de la grădiniţă.