Când balul mărțișorului și Ziua Pensionarului sunt mai importante decât promovarea turistică a stațiunii

HERCULANE

Avem o stațiune balneară, cea mai veche din țară, considerată, cândva, nestemata coroanei imperiale. Ce facem cu ea? O întrebare pe care am auzit-o de sute de ori în ultimii 30 de ani. Cum o salvăm, cum o promovăm și, mai ales, dacă suntem în stare să-i redăm măreția de altădată a ceea ce înaintașii  romani numeau „AD AQUAS HERCULIS SACRAS AD MEDIAM”.

Administrația locală este parte a încercărilor de a repune Băile Herculane pe harta obiectivelor de interes național și european. Cu răbdare, înțelepciune, cu efort financiar care nu este tot timpul la dispoziția sa. Dar, când toate aceste trei aspect sunt ignorate sau chiar lipsesc este greu de întrezărit un viitor „luminos“.

O dovadă a neputinței, ca să nu spunem a lipsei de implicare a decidenților locali, o reprezintă ceea ce s-a întâmplat joi, 20 februarie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Băile Herculane, în care, spun unii, s-a votat, pe repede înainte, bugetul orașului pe 2020. Dincolo de caracterul de „ordinară“, ședința ne-a demonstrate cât de interesată este conducerea primăriei în a promova stațiunea.

Astfel, din proiectul de hotărâre  cu „Calendarul evenimentelor cultural-artistice și sportive organizate de orașul Băile Herculane în 2020“, lipsesc  câteva manifestări devenite tradiționale, al căror scop era de promovarea turismului de toate felurile în orașul de pe Valaea Cernei.

„Am constatat cu surprindere că a fost scos de pe lista finanțărilor de către primărie maratonul Hercules, cel care, doar anul trecut, a adunat la start 650 de participant, plus familiile acestora, dar și HCO, concursul de cățărare desfășurat timp de douăzeci de ani. Aceste două evenimente au reprezentat mereu o atracție pentru stațiune, dar și pentru mediul economic din zonă. Apoi, de la finanțare a fost scos și Festivalul „Zâmbet de Copil“, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Efectiv nu înțeleg de ce s-a întâmplat așa. Orașul, stațiunea și noi toți ducem lipsă de inițiative și evenimente turistice, iar administrația locală le îndepărtează și pe cele existente“, ne-a mărturisit Mariana Molnar, cea care luna aceasta a demisionat atât din Consiliul local, cât și din PNL, revoltată de activitatea primarului Cristian Miclău.

În premieră, la acest capitol apare un concert simfonic ce va avea loc la Grota Haiducilor, cu o finanțare de 10.000 de lei din partea primăriei, dar și balul de 8 martie – 8.000 de lei, sărbătorile Pascale – 5.000 de lei, Ziua Pensionarului – 10.000 de lei.

Chiar dacă din calendarul evenimentelor nu lipsesc două târguri de turism care, Festivalul Hercules și fazele finale ale campionatelor national de handbal și lupte, rămâne întrebarea de ce nu s-a găsit o modalitate pentru a fi finanțate toate manifestările de până acum. Rea credință sau neputința de a înțelege că promovarea unor idei nu se face pe criterii politice ori de interese personale?