Bilanțul unei săptămâni pe drumurile județului: sute de sancțiuni, zeci de permise reținute

politie control trafic

Săptămâna trecută, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 770 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto și celorlalți participanți la trafic. De asemenea, au fost reţinute 56 de permise de conducere și au fost constatate 13 infracțiuni la regimul rutier.

Poliţiştii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente și reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi.

Au fost aplicate 773 de sancțiuni contravenţionale, dintre care 324 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. Alte 42 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pietonilor care au săvârșit diferite abateri, iar 23 de conducători auto au fost sancționați pentru depășiri neregulamentare.

Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 56 de permise de conducere, dintre care 23 pentru depășiri neregulamentare, 12 pentru viteză excesivă, 15 pentru neacordarea  priorității de trecere pietonilor și vehiculelor și 6 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare.

Totodată, în perioada amintită au fost constatate 13 infracțiuni la regimul rutier, dintre care exemplificăm:

În noaptea de 7 spre 8 decembrie, în jurul orei 1.15, un bărbat de 32 de ani din Timișoara, a fost depistat conducând un autoturism, pe bulevardul Revoluția din Decembrie din Reșița, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, aparatul DrugTest indicând, în cazul său, rezultat pozitiv pentru una dintre substanțe.

Acesta a fost imediat condus la spital în scopul prelevării de mostre biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii concentrației de substanțe psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și se continuă cercetările.