Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa își reia programul

biblioteca germana

După o pauză îndelungată, astăzi, 17 iunie, începând cu ora 16.30, se va desfășura primul eveniment organizat cu public în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din Reşiţa, după ce întreaga activitate culturală din municipiul de pe Bârzava a fost suspendată timp de trei luni.

Aşadar, astăzi va fi organizat finisajul expoziției de artă plastică a Nataliei Georgia Pojar, elevă în clasa a III-a, Secția germană – Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” din Reșița, membră atât a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, cât și a Formației de dansuri populare germane „Enzian/Gențiana”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.

„În vederea asigurării sănătății tuturor participanților, vor fi luate toate măsurile necesare conform măsurilor și regulilor pentru evenimentele culturale organizate în aer liber, pe perioada Stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19”, ne-a informat Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin.

Astfel, participanților la finisaj li se va măsura temperatura la intrarea în zona delimitată a evenimentului și se va efectua triajul observațional, de asemenea, este obligatoriu ca toți participanții să poarte măști de protecție la nivelul gurii și nasului, pe tot parcursul evenimentului.