Bancomatele din Caraş-Severin au fost luate la verificat de poliţişti

bancomat

ATM-urile din judeţ ar fi sigure în procent de 60%, cel puţin asta arată rezultatul unei acţiuni de verificare desfăşurate de poliţiştii cărăşeni. Controalele au fost organizate în colaborare cu Direcţia de Ordine Publică şi au vizat vulnerabilitatea automatelor bancare, modul în care s-a efectuat analiza de risc la securitate fizică și în care băncile și prestatorii de servicii de securitate își respectă obligațiile legale din domeniul pazei, protecției și alarmării împotriva efracţiei .

„Au fost controlate 114 ATM-uri, dintre care 58 de ATM-uri amplasate în afara unităților bancare. Rezultatul verificărilor arată că unitățile bancare au efectuat analiza de risc la securitatea fizică pentru mai mult de 60% dintre ATM-uri, toate având implementate măsurile dispuse prin aceasta de către evaluatorul de risc autorizat, pentru restul constatându-se faptul că această activitate este în curs de derulare sau în faza de licitație”, explică Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Sancţiuni de 7.000 de lei
De asemenea, au fost constatate unele deficienţe privind respectarea cerințelor de securitate, fapt pentru care unitățile bancare în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi de 7.000 lei. Poliţiştii mai spun că în alte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a deficienţelor constatate.

Polițiștii vor continua și în perioada următoare verificările asupra modului în care sunt respectate prevederile legale de către unitățile bancare și prestatorii de servicii de securitate.

Cum şi unde folosiţi cardul bancar

„Skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit, cu care se fac extrageri de numerar”, a mai precizat Nicorici.

De asemenea, alt mod infracțional pentru obținerea datelor în vederea clonării cardului este „bucla libaneză” – un dispozitiv care se montează la gura bancomatului și care blochează cardul înăuntru. Imediat apare un ,,binevoitor” care își oferă ajutorul, află PIN-ul chiar de la client și, după plecarea acestuia, scoate cardul din bancomat.

Recomandările poliţiştilor
Nu lăsați la vedere chitanțe, facturi sau alte documente care conțin informații despre cardul dumneavoastră bancar! Anunțați imediat banca dacă vă schimbați datele personale (adresa, număr de telefon, etc.). Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereți și nu permiteți ajutorul nimănui și mai ales nu spuneți nimănui PIN-ul! Apelați la numărul de telefon pus la dispoziție de unitatea bancară, care, de regulă, este afișat pe ATM.

Acoperiți tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN și verificați autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar. Înainte de a efectua orice operațiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă ușor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde. Un alt indiciu asupra falsității tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o ușoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă.