Amenzi de peste 7.000 de lei date de poliţiştii de la imigrări

poliţia imigrări

La nivel naţional, polițiștii de imigrări au verificat în luna aprilie peste 200 de societăți comerciale și au depistat 142 de străini care lucrau în ţară fără forme legale sau se aflau în ședere ilegală.

„În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat peste 200 de societăți comerciale și au legitimat 321 de străini, dintre care 142 se aflau în situații ilegale. În urma verificărilor s-a stabilit că 57 dintre aceștia desfășurau activități lucrative fără forme legale, 15 nu aveau drept de ședere pe teritoriul României, şapte erau cu ședere ilegală și muncă nedeclarată, iar 63 se aflau în alte situații”, explică cei din cadrul Inspectoratului General pentri Imigrări.

Au fost emise 21 de decizii de returnare, 58 au fost îndepărtați direct la frontieră, iar pentru ceilalți au fost dispuse alte măsuri. Totodată, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale cu avertisment și amenzi în valoare de peste 7.000 de lei, în conformitate cu prevederile legislative privind regimul străinilor în România, republicată.

La sfârșitul primului trimestru al anului curent, pe teritoriul României, se aflau aproape 12.000 de cetățeni străini care desfășoară activități lucrative în baza unui permis de ședere în scop de angajare/detașare, ceea ce reprezintă 17% din numărul străinilor din țara noastră. Cei mai mulți sunt din Vietnam, Turcia, China, Filipine, Nepal și Serbia.