Alina Gorghiu la Reșița: „Calitatea actului de justiție este determinată și de profesionalismul oamenilor“

358456798 815307769946449 1871680940513210506 n

Astăzi, senatorul Alina Ghorghiu, ministru al Justiției, alături de senatorul Ion Marcel Vela, vicepreședintele Senatului României, a fost prezentă în Caraș-Severin, unde a stat de vorbă cu reprezentanții mediului judiciar din Caraș-Severin.

„Resursa umană rămâne o mare provocare. Mai ales în acest județ. Ne implicăm activ în găsirea soluțiilor. Calitatea actului de justiție este determinată și de profesionalismul oamenilor. Și reprezentații parchetelor se confruntă cu deficitul de resursă umană. Sunt convinsă că vom găsi împreună rezolvare“, a declarat ministrul Justiției.

În cadrul conferinței de presă, senatoarea a ținut să precizeze faptul că a discutat cu edilul municipiului Reșița, Ioan Popa, despre locuințe pentru magistrați: „Am discutat cu domnul primar de la Reșița și mâine o să mă văd cu directorul ANL de la nivel național să vedem în ce măsură putem să facem acest proiect dedicat magistraților în zonele unde schema de personal este neocupată, iar domnia sa mi-a spus că este deschis să ajute, să sprijine acest proiect, dacă vom crea cadrul legislativ necesar, astfel încât să acoperim problema de locație a acestora aici”. 

Președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a subliniat că primarul Reșiței, Ioan Popa, este dispus să ofere Ministerului Justiţiei o suprafaţă de teren de 3.000 mp şi fostul Hotel Constructorul din zona Secu, pentru realizarea unui centru regional de pregătire profesională pentru magistrați. Acesta ar putea fi extrem de util atât CSM, cât şi magistraţilor din zona de vest a ţării. La rândul său, Alina Gorghiu, a precizat că va transmite propunerea colegilor, subiectul urmând a fi discutat cu preşedintele CSM „pentru a vedea în ce măsură pot fi găsite elemente care să ne reunească într-un proiect comun pentru edificarea acestui centru lângă Reşiţa“.

Judecătoria Oraviţa va fi reabilitată

Ministrul Justiției a mai adăugat și faptul că Judecătoria Oraviţa va fi reabilitată, urmare a includerii în proiectul naţional „Consolidarea bazelor pentru îmbunătăţirea funcţionării serviciilor judiciare“, printr-un proiect de acord cu Banca Mondială, în valoare de 100 de milioane de euro. „Este un proiect care, conform expertului Băncii Mondiale, poate fi realizat în condiţii optime, fiind vorba despre un monument istoric de categoria B. Vom avea o problemă la un moment dat cu relocarea activităţii, dar primarul Dumitru Ursu ne-a asigurat de tot sprijinul său pentru identificarea unui spaţiu pentru mutare, atunci când se va pune problema.“, a menționat Alina Gorghiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + one =