Administraţia Parcului Național Semenic – Cheile Caraşului se alătură inițiativei Vinerea Verde

Vinerea verde

Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a pornit inițiativa instaurării în România a unui proiect numit Vinerea Verde, o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe.

Reprezentanții administrației Parcului Național Semenic – Cheile Caraşului spun că Vinerea Verde va fi ziua în care, în fiecare săptămână de acum înainte, ei vor impulsiona mobilizarea verde în zona parcului național și în rândul angajaților lor. „Unul din patru angajaţi ai administraţiei noastre a venit astăzi la locul de muncă altfel decât cu autoturismul personal, iar numărul acestora va crește”, declară aceștia, prin intermediul unei rețele de socializare. „Ne dorim ca cel puțin vinerea, toți vizitatorii Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului să-şi lase mașinile la intrarea în aria protejată, iar deplasarea în continuare să o facă pe jos sau cu bicicleta”.

Astăzi, 12 martie 2021, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează programul care va cuprinde planul de măsuri prin care Vinerea Verde să implice etapizat cât mai mulți români. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va introduce un plan de măsuri treptate prin care autoturismele personale să fie înlocuite de biciclete, trotinete electrice, maşini electrice sau de mersul pe jos, de câți mai mulţi români.

Administrația parcului naţional adresează un îndemn comunităților locale din jurul ariei protejate în a susţine și promova inițiativa Vinerea Verde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − 8 =