Accident mortal între Voislova și Rusca Montană

acc voislova

Aseară, în jurul orei 22.00, între localitățile Voislova și Rusca Montană, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor două. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Caransebeș, echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și cele ale Inspectoratului Județean de Poliție.

„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce o femeie de 50 de ani din Rusca Montană conducea un autoturism din direcția DN 68 către Rusca Montană, la ieșire dintr-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și lovind un copac aflat în afara părții Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin. 

În urma accidentului a rezultat decesul unei pasagere de 52 de ani și rănirea conducătoarei auto și a celei de-a doua pasagere, în vârstă de 52 de ani. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 11 =