Accident cu două victime la ieşirea din Caransebeş spre Lugoj

IMG 20191011 WA0000

În această dimineaţă, în jurul orei 8.30, s-a produs un accident rutier în Caransebes, pe DN6, la ieşirea spre Lugoj, în urma căruia două persoane au fost transportate la spital.

Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin ne-a informat că la faţa locului s-au deplasat de urgenţă un echipaj de descarcerare şi unul SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Caransebes, echipaje de poliţişti şi unul din cadrul SAJ.

„Accidentul s-a soldat cu două victime, dar nu a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare. Cele două persoane au fost preluate de echipajul SAJ şi transportate la spital, iar pompierii militari au asigurat masurile PSI şi au acordat victimelor primul ajutor la faţa locului. În acest moment, în zonă se circulă pe un singur sens”, a mai precizat Tocmelea.