A vrut să petreacă noaptea cu o necunoscută, dar până la urmă s-a ales și cu o bătaie, și cu banii luați

MASINA POLITIST

De așa ceva a avut parte un reșițean în vârstă de 53 de ani. În cursul zilei de luni, 16 decembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Reșița au identificat un bărbat de 34 de ani și o tânără de 21 de ani, din localitate, bănuite că în noaptea de 15 spre 16 decembrie, l-ar fi deposedat pe un bărbat de 53 de ani,de mai multe bunuri, exercitând asupra acestuia acte de  violență

Potrivit oamenilor legii, luni noaptea, în jurul orei 1.20, Poliția municipiului Reșița a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că unui bărbat din Reșița i-au fost sustrase suma de 2.000 de lei și două telefoane mobile, pe care le avea asupra sa.

„Din cercetări a reieșit faptul că în data de 15 decembrie, în jurul orei 21, în timp ce bărbatul de 53 de ani se afla într-o stație de autobuz din oraș, ar fi fost abordat de o tânără necunoscută, cu care ar fi mers de bunăvoie în apartamentul acesteia, unde se mai aflau și alte persoane, în continuare consumând împreună băuturi alcoolice.

La un moment dat, tânăra de 21 de ani ar fi sustras banii și cele două telefoane mobile din borseta persoanei vătămate, iar la solicitarea victimei de a-i restitui bunurile, bărbatul de 34 de ani l-ar fi lovit cu piciorul“, se arată în comunicatul poliției.

Polițiștii au recuperat de la cele două persoane bănuite, suma de 1.350 de lei și un telefon mobil pe care le-au restituit persoanei vătămate.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanelor bănuite, recuperării întregului prejudiciu și tragerii la răspundere penală a acestora.